Uneori cumpăr programul TV și nu apuc să-l citesc imediat, aşa că mi se întâmplă să ratez cele câteva filme care merită văzute şi care se difuzează şi la televizor. Ca să evit acest lucru, astăzi m-am gândit să răsfoiesc un pic TV Mania şi am găsit un film pe care l-am văzut acum destul de mult timp şi de care mi-am amintit cu drag. Este vorba despre What Dreams May Come, care la noi a fost tradus O iubire fără sfărşit (mă duce cu gândul la romanul Poveste fără sfârşit şi la Fantasia şi parcă vreau să-l recitesc) şi care m-a impresionat foarte mult atunci când l-am văzut.
Filmul va fi difuzat pe HBO, luni de la ora 21:00.
Foarte pe scurt, în What Dreams May Come Chris (Robin Williams) o ajută pe soţia sa, Anna (Annabella Sciorra) să treacă peste moartea copiilor lor prin pictură. Când moare, Chris ajunge într-o lume plină de culori desprinsă parcă din tablourile pictate de soţia lui şi încearcă să o regăsească pe aceasta.
Povestea e uşor de înţeles şi de urmărit. În opinia mea ceea ce e spectaculos în film este viziunea despre Rai şi Iad prezentate ca diferite pentru fiecare.
Îmi amintesc că am fost fascinată de toate culorile din lumea cealaltă în care se întâmplă aproape toată acţiunea. Când am văzut filmul eram chiar în perioada în care-l descoperisem pe Monet şi poate de aceea mi-a plăcut foarte tare. Aveam impresia că Raiul lor e de fapt tabloul cu maci al lui Monet şi mă întrebam unde e Camille cu umbreluţa ei de soare. Sau cum poţi să aduci pe peliculă impresionismul din pictură.
Acum regret că nu-mi amintesc exact fiecare scenă, dar ştiu că efectele vizuale sunt unele dintre cele mai frumoase. Chiar şi numai pentru asta merită să te uiţi.
Trailer:

4 comentarii
Feed-ul pentru comentariile acestui articol
20/05/2010 la 00:49
Bărbați care urăsc femeile « Blogul unei iubitoare de filme
[...] plac sunt ecranizări după romane. Din ce am scris până acum pe blog A Knight’s Tale şi What Dreams May Come sunt adaptări ale unor cărţi. Şi acum Bărbați care urăsc [...]
09/07/2010 la 01:40
Adina
Un film ce m-a plictisit…ideea nu e deloc rea, o amestecatura de Kurosawa cu ceva aer dantesc…dar e cale lunga de la idee la materializarea ei
09/07/2010 la 20:50
Monica
Adina, aşa e, nu e o capodoperă, dar e plăcut de vizionat.
17/07/2010 la 23:00
TheEye90
Ideea despre viaţă după moarte nu este, probabil, originală, dar este foarte bine prezentată! Un film bun care merită văzut…