În ultima perioadă nu prea am avut timp nici să scriu, nici să mă uit la filme.  Astăzi, când m-am uitat pe blog la data ultimei postări mi-am amintit cum la începutul vacanţei m-am uitat într-o zi la 9 episoade dintr-un serial care mă captiva atât de tare că nu mai voiam să fac altceva.

Mi-a părut un pic rău că acum nu mi-ar mai permite timpul să fac asta sau că nu mai găsesc (deocamdată) alt serial pe care să-l văd aşa entuziasmată.

Sunt multe persoane care caută pe Internet seriale şi ajung pe blogul meu. Uitându-mă în arhivă am observat că, paradoxal blogul nu are decât o singură postare despre seriale, sau mai bine zis despre un serial, Mad Men.

Gândindu-mă  la cei care au vacanţă pe bune în perioada asta, care se plictisesc sau care iubesc serialele am zis să fac o listă cu câteva care în viziunea mea merită văzute.

  • Grey ‘s Anatomy este serialul pe care cred că l-am lăudat cel mai mult. Chiar mi-a zis o prietenă că trebuie să-l vadă doar pentru că i-am zis eu atâtea despre el. Nu e un serial tipic cu doctori pentru că poveste se bazează foarte mult pe viaţa personajelor şi mai puţin pe cazurile medicale. Cel mai mult îmi plac frânturile de monolog de la începutul sau de la sfârşitul ficărui episod. Şi titlurile. Personajul preferat: Cristina (categoric).
  • House M.D.  Cred că sunt puţine persoane care să nu se fi uitat măcar la un episod din House. Încerc să-mi fac timp să văd şi sezoanele la care nu am apucat să mă uit. Personaj preferat: Dr. James Wilson.
  • Mad Men Despre el am scris aici.
  • Veronica Mars este un serial cu nişte dialoguri excepţionale. Deşi Veronica este la liceu în primele două sezoane şi abia în ultimul este la colegiu, serialul nu este unul pentru adolescenţi (spun asta referindu-mă la seriale de tipul Beverly Hills 90210 sau Dawson’s Creek - nu-mi amintesc exact cum era tradus în româneşte titlul). Pe scurt acţunea se concentrează pe misterele pe care Veronica le rezolvă de fiecare dată (ştiu, pare previzibil), dar într-un mod original cu întorsături de situaţii şi cu descoperiri care adesea au legătură cu viaţa ei. Personajul preferat: Veronica. Apropo, acum am văzut pe imdb că este ziua de naştere a actriţei principale, Kristen Bell.
  • Everwood s-ar putea să pară prea dramatic la început. Nu e un serial care să te ţină cu sufletul la gură, dar e un serial plăcut din care ai destul de multe de învăţat, cel puţin la capitolul familie.
  • Flash Forward e un serial pe care trebuie să-l vezi de la început până la sfârşit. Mai am câteva episoade şi după ce le văd voi face o recenzie despre el. Personaj preferat: Demetri

Cred că vă ajung deocamdată. Când îmi amintesc despre altele sau când apar unele noi care mi se pare că merită văzute vă anunţ. Până atunci voi scrie mai pe larg despre ele în următoarele posturi. Vizionare plăcută. Să-mi spuneţi care v-a plăcut.