Mi-a părut un pic rău că acum nu mi-ar mai permite timpul să fac asta sau că nu mai găsesc (deocamdată) alt serial pe care să-l văd aşa entuziasmată.

Sunt multe persoane care caută pe Internet seriale şi ajung pe blogul meu. Uitându-mă în arhivă am observat că, paradoxal blogul nu are decât o singură postare despre seriale, sau mai bine zis despre un serial, Mad Men.

Gândindu-mă  la cei care au vacanţă pe bune în perioada asta, care se plictisesc sau care iubesc serialele am zis să fac o listă cu câteva care în viziunea mea merită văzute.

• Grey ‘s Anatomy este serialul pe care cred că l-am lăudat cel mai mult. Chiar mi-a zis o prietenă că trebuie să-l vadă doar pentru că i-am zis eu atâtea despre el. Nu e un serial tipic cu doctori pentru că poveste se bazează foarte mult pe viaţa personajelor şi mai puţin pe cazurile medicale. Cel mai mult îmi plac frânturile de monolog de la începutul sau de la sfârşitul ficărui episod. Şi titlurile. Personajul preferat: Cristina (categoric).
• House M.D.  Cred că sunt puţine persoane care să nu se fi uitat măcar la un episod din House. Încerc să-mi fac timp să văd şi sezoanele la care nu am apucat să mă uit. Personaj preferat: Dr. James Wilson.
• Mad Men Despre el am scris aici.
• Veronica Mars este un serial cu nişte dialoguri excepţionale. Deşi Veronica este la liceu în primele două sezoane şi abia în ultimul este la colegiu, serialul nu este unul pentru adolescenţi (spun asta referindu-mă la seriale de tipul Beverly Hills 90210 sau Dawson’s Creek - nu-mi amintesc exact cum era tradus în româneşte titlul). Pe scurt acţunea se concentrează pe misterele pe care Veronica le rezolvă de fiecare dată (ştiu, pare previzibil), dar într-un mod original cu întorsături de situaţii şi cu descoperiri care adesea au legătură cu viaţa ei. Personajul preferat: Veronica. Apropo, acum am văzut pe imdb că este ziua de naştere a actriţei principale, Kristen Bell.
• Everwood s-ar putea să pară prea dramatic la început. Nu e un serial care să te ţină cu sufletul la gură, dar e un serial plăcut din care ai destul de multe de învăţat, cel puţin la capitolul familie.
• Flash Forward e un serial pe care trebuie să-l vezi de la început până la sfârşit. Mai am câteva episoade şi după ce le văd voi face o recenzie despre el. Personaj preferat: Demetri

Cred că vă ajung deocamdată. Când îmi amintesc despre altele sau când apar unele noi care mi se pare că merită văzute vă anunţ. Până atunci voi scrie mai pe larg despre ele în următoarele posturi. Vizionare plăcută. Să-mi spuneţi care v-a plăcut.

Nu am mai scris, dar mi-am verificat din când în când statisticile şi am văzut că mulţi ajungeau pe blogul meu căutând bloguri despre filme (se pare că sunt cam puţine în limba română), programul cinematografelor, diferite titluri despre care am scris şi mai ales actori. Cele mai vitualizate pagini a fos:t cea despre Milennium, Bărbaţi care urăsc femeile (apropo, mai demult, atunci când scriam periodic pe blog, am fost uimită că se importă Bărbaţi care urăsc femeile (filmul) şi în România, iar astăzi sunt dezamăgită că nu apare în programul niciunui cinematograf de-al nostru.) şi cea despre Mad Men. Sunt prea puţine date pe Internet despre ele. Îmi amintesc că într-una din zile văzusem peste 50 de căutări pentru Noomi Rapace (asta m-a făcut să-mi doresc să mă uit la mai multe filme cu ea) şi am fost surprinsă să văd că există persoane interesate şi de alte filme decât cele americane.

Ca o concluzie, m-am decis să-i mai dau o şansă blogului şi să încerc să mă ţin de el de data aceasta.

Charlie Chaplin citat de Dilema Veche nr. 328, 27 mai 2010

Mad Men este primul serial despre care scriu pe blog. Chiar mi-am dorit să scriu articolul acesta pentru că, în opinia mea Mad Men este unul dintre cele mai bune seriale din ultimul timp. Sau este unul dintre cele mai bune seriale din câte am văzut eu până acum.

Recunosc, probabil nu m-aş fi uitat la Mad Man dacă nu aş fi aflat că în 2010 a câştigat Globul de aur pentru cel mai bun serial sau dacă nu l-ar fi dat pe TVR1.

Mad Men e de departe un film ciudat. Nu e pentru toată lumea şi de aceea nu oricui îi va plăcea.

Acţuinea se petrece în SUA anilor ‘60 înainte să fie ales Kennedy ca preşedinte, într-o agenţie de publicitate de pe Madison Avenue, în New York. Deşi serialul ne arată cum se făcea publiciate atunci nu aeceasta este tema de bază. De fapt Mad Men nu se centrează pe o singură temă. Serialul încearcă să arate una dintre cele mai importante perioade ale Americii, aducând în prim plan teme precum rasismul, adulterul şi mai ales mentalitatea clasei, să-i spunem mijlocie, în raport cu toate acestea.

În Mad Men discuţiile nu se poartă decât la un pahar cu whisky şi neapărând fumând. Răzbunările, certurile, sentimentele se reprimă de cele mai multe ori sau sunt rezolvate între-un mod cel puţin neobişnuit (în episodul difuzat luni, 17 mai, Betty împuşcă la final porumbeii vecinului pentru că acesta îi ameninţase fetiţa) şi nu în ultimul rând nimeni nue sincer. Fiecare ascunde câte ceva, detestă pe cineva, înşală pe altcineva şi nimic nu se spune clar.

Mad Men e genul de serial care trebuie urmărit de la început, pe care-l văd luni sera de la 22:10 indiferent dacă am ceva de făcut.

În viitorul apropiat cu siguranţă voi mai scrie despre Mad Men.

Titlu tradus în România: Bărbaţi care urăsc femeile  

Anul lansării: 2009

Scenarişti: Nikolaj Arcel, Rasmus Heisterberg, după un roman de Stieg Larsson

4 actori din distribuţie: Michael Nyqvist, Noomi Rapace, Peter Haber, Lena Endre

Citat(e): Armageddon was yesterday – today we have a serious problem. (Sfârşitul lumii a fost ieri – astăzi avem o problemă serioasă) Citatul nu apare în film, el apare doar în carte ca un mesaj scris pe tricoul lui Lisbeth. Nu există nevinovaţi. Există doar diferite grade de responsabilitate.

Nota dată de mine: 8,5 din 10

De curând vorbeam cu o prietenă despre Bărbați care urăsc femeile. Mi-am amintit atunci că toate cărţile mele din seria Millennium sunt împrumutate şi bineînţeles că mi s-a făcut dor să le recitesc.

Am deschis calculatorul, am tastat numele autorului, Stieg Larsson  şi din pagină în pagină am ajuns, ca de obicei când navighez pe internet fără să caut ceva anume, pe siteul IMDB. Ştiam că după trilogia Millennium suedezii au făcut şi filme, îl şi văzusem pe primul.

Pe IMDB am aflat că Män som hatar kvinnor (titlul original pentru Bărbaţi care urăsc femeile)  are premiera în România pe 9 iulie 2010. De când eram mică voiam ca filmele pe care le aştept cu nerăbdare să aibă premiera de ziua mea. 9 iulie nu e chiar ziua mea, dar e pe aproape. Iniţial îmi pierdusem speranţa că voi vedea filmul pe ecranele cimatografelor româneşti, având în vedere că premiera în Suedia a avut loc acum aproape un an şi jumătate.

Probabil nu aş  fi auzit nimic despre filmul acesta dacă nu ar fi fost ecranizarea unei cărţi

Multe dintre filmele care-mi plac sunt ecranizări după romane. Din ce am scris până acum pe blog  A Knight’s Tale şi What Dreams May Come sunt adaptări ale unor cărţi. Şi acum Bărbați care urăsc femeile…

Acum aproape un an, am citit într-o revistă un editorial în care redactorul-şef spunea că nu mai are cu ce să se îmbrace ca să se asorteze cu ghiozdanul pe care e obligată să-l ia în fiecare zi cu ea la serviciu pentru că romanul pe care-l citeşte nu-i încape în nicio geantă. Romanul se numea Fata care s-a jucat cu focul şi aveam să aflu că e al doilea volum din trilogia Millennium. Mi s-a părut un titlu uşor bizar şi am zis că trebuie să fie o carte captivantă dacă acel redactor-şef nu se putea dezlipi de ea nici la serviciu. Avea drpetate.

Nu voi scrie multe lucruri despre seria de cărţi decât că m-a încântat atât de tare încât am citit-o în câteva zile. Am încercat să citesc mai rar ultimul volum, doar ca să o termin mai târziu, dar am fost mult prea curioasă să văd cum se termină.

Am vrut să văd şi filmul (mă refer la ecranizarea primului volum, Bărbaţi care urăsc femeile) şi am căutat câteva date pe Internet. Filmul era făcut de suedezi. Cu actori suedezi şi cu o limbă în care nu cred că mai văzusem nimic jucat. M-am bucurat că numele personajului principal feminin se citeşte în suedeză cum îl citeam eu în gând: Lisbeth.

Mikael Blomkvist, jurnalist la revista economică Millennium este acuzat de denigrare de către un industriaş important din Suedia. După ce îşi pierde crediblitatea şi primeşte şi câteva luni de închisoare, Mikael decide să profite de propunerea lui Henrik Vanger de a descoperi adevărul în cazul dispariţiei lui Harriet, dispariţie ce a avut loc cu mai bine de 40 de ani în urmă, pe o insulă populată în mare parte de membrii ai familei Vanger.

În timp ce descoperă indicii Mikael o întâlneşte pe Lisbeth Salander (Noomi Rapace), o tânără aparent ciudată care-l va ajuta şă rezolve întreg misterul.

Nu doar la Hollywood se fac filme

Filmul urmăreşte aproape fidel volumul întâi din Millennium. Există desigur şi câteva secvenţe modificate, câteva care lipsesc şi altele adăugate.

Îmi amintesc o scenă absolut memorabilă în care Lisbeth se află cu Mikael în maşină şi ea opreşte muzica şi el dă din nou drumul la radio. Îmi place mult să le urmăresc gesturile. Parcă mi-aş fi imaginat eu scena asta în timp ce citeam cartea.

Mă bucur că filmul nu a fost făcut de americani. Cred că ar fi ieşit destul de slab.

Actorii joacă bine. O văzusem pe Noomi Rapace doar în poze şi mi se părea că nu seamănă deloc cu Lisbeth, dar cu cât urmăream filmul, cu atât mi se părea mai potrivită.

Bărbaţi care urăsc femeile e atât de bine făcut că-ţi pare rău că nu ai şi tu memoria genială a tinerei Lisbeth ca să ţii minte fiecare scenă.

Când vezi un film după o carte care ţi-a plăcut mult, ai impresia că nimic nu poate face filmul să fie mai bun decât cartea. Cel puţin în Bărbaţi care urăsc femeile chiar nu e. Mi-a plăcut filmul. Îl voi revedea de ziua mea. Dar de carte mi-e mult mai dor.

Filmul va fi difuzat pe HBO, luni de la ora 21:00.

Foarte pe scurt, în What Dreams May Come Chris (Robin Williams) o ajută pe soţia sa, Anna (Annabella Sciorra) să treacă peste moartea copiilor lor prin pictură. Când moare, Chris ajunge într-o lume plină de culori desprinsă parcă din tablourile pictate de soţia lui şi încearcă să o regăsească pe aceasta.

Povestea e uşor de înţeles şi de urmărit. În opinia mea ceea  ce e spectaculos în film este viziunea despre Rai şi Iad prezentate ca diferite pentru fiecare. 

Îmi amintesc că am fost fascinată de toate culorile din lumea cealaltă în care se întâmplă aproape toată acţiunea. Când am văzut filmul eram chiar în perioada în care-l descoperisem pe Monet şi poate de aceea mi-a plăcut foarte tare. Aveam impresia că Raiul lor e de fapt tabloul cu maci al lui Monet şi mă întrebam unde e Camille cu umbreluţa ei de soare. Sau cum poţi să aduci pe peliculă impresionismul din pictură.

Acum regret că nu-mi amintesc exact fiecare scenă, dar ştiu că efectele vizuale sunt unele dintre cele mai frumoase. Chiar şi numai pentru asta merită să te uiţi.

Trailer:

Titlu: Eternal Sunshine of the Spotless  Mind

Titlu tradus în România: Strălucirea eternă a unei minţi neprihănite

Anul lansării: 2004

Scenarişti: Michel Gondry (este şi regizorul filmului), Charlie Kaufman

4 actori din distribuţie: Jim Carrey, Kate Winslet, Mark Ruffalo, Elijah Wood

Citat: You can erase someone from your mind. Getting them out of your heart is another story. ( Poţi să ştergi pe cineva din minte. Să-i ştergi din inimă este o altă poveste.)

Nota dată de mine: 10 din 10

Filmul porneşte de la ideea uşor SF: poţi şterge fiecare amintire pe care o ai cu o persoană, una câte una, până ajungi să o uiţi cu totul. Creierul tău nu va mai recunoaşte nicio trăsătură a ei oricât ai încerca. Şi mai ales, odată început, procesul de ştergere nu poate să fie întrerupt. Ipoteza din Eternal Sunshine of the Spotless Mind pare ciudată, dar şi foarte tentantă. Dacă ai putea să uiţi că ai cunoscut vreodată pe cineva, ai face-o? Dar dacă ai afla că cineva te-a şters din memorie înainte şi tu nu mai însemni nimic pentru el cum ai reacţiona?

Joel Barish descoperă într-o zi în cutia poştală un bileţel în care scrie că fosta lui iubită, Clementine şi-a şters toate amintirile pe care le avea cu el şi în care este rugat să nu-l caute pentru că nu-l va recunoaşte. Când Joel apelează la acelaşi procedeu creierul lui retrăieşte toate amintirile cu Clementine. În subconştient, el încearcă să o păstreze, însă odată început procesul trebuie terminat fără ca el să se trezească. După o alergare continuă printre toate amintirile lui, Joel reuşeşte să-şi ascundă o singură frântură din Clementine, acea rugăminte a ei: Mergi la Montauk. În final Joel trebuie să descopere dacă atunci când ai iubit odată pe cineva, îl vei iubi şi a doua oară fără să ţi-l aminteşti.

Îmi place cum joacă Jim Carrey, iar pe Kate am considerat-o întodeauna o actriţă minunată. Michel Gondry, cel care  a conturat nu doar povestea din  Eternal Sunshine of the Spotless  Mind ci şi cea din La science des rêves este unul dintre cei mai originali regizori şi scenarişti de la Hollywood.

S-a întâmplat să văd filmul acesta chiar când aveam nevoie să-mi amintească cineva că nu-ţi poţi şterge amintirile pentru că ele te fac ceea ce eşti. Şi s-a întâmplat să-mi placă atât de mult încât să nu pot scrie de el despre el fără să-i dau nota 10. Nu vreau să argumentez. Sunt pur subiectivă pentru filmul al cărui scenariu m-a fermecat cel mai mult.

 Trailer:

În final cele 3 filme noi pe care vreau să le văd luna asta sunt:

• Robin Hood (Aştept să văd cum e spusă de data asta povestea celebrului personaj din Anglia Medievală.)
• Letters to Juliet (O tânără aflată în Italia găseşte o scrisoare către Julieta şi pleacă în căutarea celui descris în scrisoare. Pentru că uneori îmi doresc să văd un film simplu, de acest tip.)
• Shrek Forever After (Probabil Shrek trebuia să se termine la al treilea, dar cum nu am văzut până acum căpcăunul în 3D aştept filmul cu nerăbdare. Recunosc: îmi e un pic dor de Donkey.)

Titlu tradus în România: Povestea unui cavaler

Anul lansării: 2001

Scenarist: Brian  Helgeland

4 actori din distribuţie: Heath Ledger, Shannyn Sossamon, Rufus Sewell, Paul Bettany

Citat: From peasant to knight; one man can change his stars.

Nota dată de mine: 8 din 10

Povestea unui cavaler nu se diferenţiază cu mult de basmele noastre româneşti în care Prâslea trece prin acel drum iniţiatic ajungând la final împărat.

Acţiunea se desfăşoară de această dată într-o Europă Medievală unde Prâslea e înlocuit de William, un scutier şarmant care visează să ajungă cavaler. Împreună cu ceilalţi doi scutieri Will îşi găseşte stăpânul mort într-una din zile şi se decide să-l înlociască.  Probele iniţiatice sunt de fapt competiţii la turnir la care Will participă ajutat de prietenii săi care renunţă la la dorinţele lor pentru a ajuta aest fiu de ţăran să-şi schimbe destinul. Treptat cunoaştem povestea fiecăruia, însă recunoaştem în ea acelaşi vis de a reuşi.

Will se îmbogăţeşte de pe seama competiţiilor, se îndrăgosteşte, participă la baluri şi întâlneşte tot felul de oameni, însă nu uită de unde a plecat şi-şi aminteşte mereu cuvintele tatălui său care-i spunea că fiecare îşi poate modifica stelele, destinul.   

În fapt filmul nu e altceva decât o poveste frumoasă despre cum „fiecare poate fii cineva atunci când îşi doreşte” presărată cu multe scene amuzante şi dialoguri bine scrise, pe fundalul sonor al piesei “We Will Rock You” şi în care se desfăşoară inevitabil o poveste de dragoste între Will şi frumoasa domniţă Jocelyn, o tânără prea modernă chiar şi pentru secolul nostru.

Trailer: