Seriale de văzut în vacanţă (1)

În ultima perioadă nu prea am avut timp nici să scriu, nici să mă uit la filme.  Astăzi, când m-am uitat pe blog la data ultimei postări mi-am amintit cum la începutul vacanţei m-am uitat într-o zi la 9 episoade dintr-un serial care mă captiva atât de tare că nu mai voiam să fac altceva.

Mi-a părut un pic rău că acum nu mi-ar mai permite timpul să fac asta sau că nu mai găsesc (deocamdată) alt serial pe care să-l văd aşa entuziasmată.

Sunt multe persoane care caută pe Internet seriale şi ajung pe blogul meu. Uitându-mă în arhivă am observat că, paradoxal blogul nu are decât o singură postare despre seriale, sau mai bine zis despre un serial, Mad Men.

Gândindu-mă  la cei care au vacanţă pe bune în perioada asta, care se plictisesc sau care iubesc serialele am zis să fac o listă cu câteva care în viziunea mea merită văzute. Continuă lectura

Despre cum am reînceput să scriu pe blog

Când am renunţat să mai scriu pe blog nu m-am îndurat să-l şterg cu totul. Am vrut, dar nu m-am lăsat când mi-am amintit cât am stat numai să mă obişnuiesc cu wordpress-ul.

Nu am mai scris, dar mi-am verificat din când în când statisticile şi am văzut că mulţi ajungeau pe blogul meu căutând bloguri despre filme (se pare că sunt cam puţine în limba română), programul cinematografelor, diferite titluri despre care am scris şi mai ales actori. Cele mai vitualizate pagini a fos:t cea despre Milennium, Bărbaţi care urăsc femeile (apropo, mai demult, atunci când scriam periodic pe blog, am fost uimită că se importă Bărbaţi care urăsc femeile (filmul) şi în România, iar astăzi sunt dezamăgită că nu apare în programul niciunui cinematograf de-al nostru.) şi cea despre Mad Men. Sunt prea puţine date pe Internet despre ele. Îmi amintesc că într-una din zile văzusem peste 50 de căutări pentru Noomi Rapace (asta m-a făcut să-mi doresc să mă uit la mai multe filme cu ea) şi am fost surprinsă să văd că există persoane interesate şi de alte filme decât cele americane.

Ca o concluzie, m-am decis să-i mai dau o şansă blogului şi să încerc să mă ţin de el de data aceasta.

Mad Men

Pe lângă filmele artistice la care mă uit de câte ori am ocazia –nu, nu am destul timp să mă uit la filme în fiecare zi- îmi plac foarte mult serialele. Am văzut până acum câteva. Unele m-au încântat şi la altele am renunţat după un timp fără să mai urmăresc toate sezoanele. Şi pe altele le am pe o listă pentru că vreau să le termin în vacanţă.

Mad Men este primul serial despre care scriu pe blog. Chiar mi-am dorit să scriu articolul acesta pentru că, în opinia mea Mad Men este unul dintre cele mai bune seriale din ultimul timp. Sau este unul dintre cele mai bune seriale din câte am văzut eu până acum.

Recunosc, probabil nu m-aş fi uitat la Mad Man dacă nu aş fi aflat că în 2010 a câştigat Globul de aur pentru cel mai bun serial sau dacă nu l-ar fi dat pe TVR1.

Mad Men e de departe un film ciudat. Nu e pentru toată lumea şi de aceea nu oricui îi va plăcea. Continuă lectura

Bărbați care urăsc femeile

Titlu: Män som hatar kvinnor

Titlu tradus în România: Bărbaţi care urăsc femeile  

Anul lansării: 2009

Scenarişti: Nikolaj Arcel, Rasmus Heisterberg, după un roman de Stieg Larsson

4 actori din distribuţie: Michael Nyqvist, Noomi Rapace, Peter Haber, Lena Endre

Citat(e): Armageddon was yesterday – today we have a serious problem. (Sfârşitul lumii a fost ieri – astăzi avem o problemă serioasă) Citatul nu apare în film, el apare doar în carte ca un mesaj scris pe tricoul lui Lisbeth. Nu există nevinovaţi. Există doar diferite grade de responsabilitate.

Nota dată de mine: 8,5 din 10

De curând vorbeam cu o prietenă despre Bărbați care urăsc femeile. Mi-am amintit atunci că toate cărţile mele din seria Millennium sunt împrumutate şi bineînţeles că mi s-a făcut dor să le recitesc. Continuă lectura

„What Dreams May Come” luni, la HBO

Uneori cumpăr programul TV și nu apuc să-l citesc imediat, aşa că mi se întâmplă să ratez cele câteva filme care merită văzute şi care se difuzează şi la televizor. Ca să evit acest lucru, astăzi m-am gândit să răsfoiesc un pic TV Mania şi am găsit un film pe care l-am văzut acum destul de mult timp şi de care mi-am amintit cu drag. Este vorba despre What Dreams May Come, care la noi a fost tradus O iubire fără sfărşit (mă duce cu gândul la romanul Poveste fără sfârşit şi la Fantasia şi parcă vreau să-l recitesc) şi care m-a impresionat foarte mult atunci când l-am văzut.

Filmul va fi difuzat pe HBO, luni de la ora 21:00. Continuă lectura

Eternal Sunshine of the Spotless Mind

Titlu: Eternal Sunshine of the Spotless  Mind

Titlu tradus în România: Strălucirea eternă a unei minţi neprihănite

Anul lansării: 2004

Scenarişti: Michel Gondry (este şi regizorul filmului), Charlie Kaufman

4 actori din distribuţie: Jim Carrey, Kate Winslet, Mark Ruffalo, Elijah Wood

Citat: You can erase someone from your mind. Getting them out of your heart is another story. ( Poţi să ştergi pe cineva din minte. Să-i ştergi din inimă este o altă poveste.)

Nota dată de mine: 10 din 10

Filmul porneşte de la ideea uşor SF: poţi şterge fiecare amintire pe care o ai cu o persoană, una câte una, până ajungi să o uiţi cu totul. Creierul tău nu va mai recunoaşte nicio trăsătură a ei oricât ai încerca. Şi mai ales, odată început, procesul de ştergere nu poate să fie întrerupt. Ipoteza din Eternal Sunshine of the Spotless Mind pare ciudată, dar şi foarte tentantă. Dacă ai putea să uiţi că ai cunoscut vreodată pe cineva, ai face-o? Dar dacă ai afla că cineva te-a şters din memorie înainte şi tu nu mai însemni nimic pentru el cum ai reacţiona? Continuă lectura

3 filme noi pe care vreau să le văd luna asta

Iniţial voiam să fie o listă mai lungă şi să scriu 10 filme pe care vreau să le văd vara asta, apoi 5, iar acum am ajuns să reduc lista la 3 şi toate apar la sfărşitul lui mai. De reflectat: Câte filme care merită cu adevărat să fie văzute se difuzează în decursul a trei luni la cinematograf?

În final cele 3 filme noi pe care vreau să le văd luna asta sunt:

  • Robin Hood (Aştept să văd cum e spusă de data asta povestea celebrului personaj din Anglia Medievală.)
  • Letters to Juliet (O tânără aflată în Italia găseşte o scrisoare către Julieta şi pleacă în căutarea celui descris în scrisoare. Pentru că uneori îmi doresc să văd un film simplu, de acest tip.)
  • Shrek Forever After (Probabil Shrek trebuia să se termine la al treilea, dar cum nu am văzut până acum căpcăunul în 3D aştept filmul cu nerăbdare. Recunosc: îmi e un pic dor de Donkey.)